Andi Miron

Tipul de culoare, eroul de sacrificiu din filmele horror

Nu pun accent mare pe calificativele IMDB și rareori pe distribuție atunci când aleg un film pe care doresc să-l urmăresc. Nu mă dau în vânt după drame, însă am văzut câteva excepționale: The Shawshank Redemption (1994), The Pianist (2002), Scent of a Woman (1992). Îmi plac comediile. filmele de acțiune, thrillerele, filmele psihologice, însă nu sunt snob ca să nu admit că urmăresc și filme horror. Da, îmi plac filmele de groază și am văzut câteva foarte bune: Diary of the Dead (2007), The Ruins (2008), Quarantine (2008).

Unele filme de groază sunt prea previzibile. Cel mai comun cadru al unui film de groază este clasicul grup de indivizi, urmărit de către criminali, creaturi sau spirite. Membrii grupului respectiv se sting pe rând, iar clișeul omniprezent în filme este faptul că tipul de culoare moare printre primii, sau chiar primul.

Cum ar putea fi salvată demnitatea negrilor din întreaga lume? Pentru a nu mai fi nevoie ca tipul de culoare să moară primul și evitând astfel monotonia, previzibilul, rolurile ar trebui sa fie distribuite altfel. Pentru salvarea demnității persoanelor de culoare, ar trebui să mai vedem și negri supraviețuitori. Dacă nu, distribuția ar trebui să fie formată exclusiv din negrii și mulatrii tocmai pentru a nu mai exista ''acel negru care moare primul''. A treia soluție ar fi ca tipului cel negru al grupului să i se distribuie rolul negativ.

Așadar, filmele de groază au nevoie de un refresh, nu de stereotipuri rasiale.

www.chimpout.com



2 comentarii

daca iti plac 9si) filmele de groaza iesite din tipare, ar trebui sa vezi Babadook.

Reply

Mersi pentru recomandare! ;)

Reply

Trimiteți un comentariu