Andi Miron

Discuție cinematografică

 În 2015 mi-am propus să citesc și să urmăresc mai multe filme. De asemenea, îmi propun ca la finele anului să postez pe blog o listă cu cărțile citite și cu filmele văzute, însoțite de un calificativ. Azi vom discuta despre filme, pentru că tot am început de câteva zile să le urmăresc pe cele vechi de pe DVD. Le-am luat la mână, le-am sortat și le-am pus de o parte pe cele nevăzute. Am început cu Scarface, Carlito's Way, apoi am continuat cu Lord of War, 88 Minutes, 16 Blocks și Memento iar lista va continua cu încă 10 titluri. ''Haha, am niște filme bunicele. Când le-am cumpărat pe toate astea?'' mi-am spus în gând.

Sunt subiectiv atunci când evaluez un film sau o carte. Nu notez o producție cinematografică ca un critic plătit să facă asta, care-și calcă pe orgoliu, înghite în sec și este silit să evalueze cu maxim obiectivism. E posibil să notez un film romantic cu nota 3 doar pentru că nu se pretează filtrelor personale, deși aș putea să recunosc că pentru fanii genului este foarte bun (e ca și cum aș gusta dintr-un preparat picant pe care-l notez cu o notă mică tocmai din cauză că mie personal nu-mi place mâncarea picantă). Nu sunt profesionist, deci îmi permit luxul de fi subiectiv.

Multă lume se plânge de momentele clișeice din filme. Mie personal, nu-mi displac clișeele cinematografice dacă sunt puse în scenă într-un mod atrăgător. Filme cu elemente asemătătoare s-au văzut, ba chiar identice, însă ispirația, munca, talentul oamenilor din fața și din spatele camerei angrenați fac diferența dintre un film apreciat și unul mai puțin apreciat.

Pe lista neagră avem scrise următoarele:

- Nu-mi place atunci când se abuzează de anumite aspecte de la început până la final. În Carlito's Way, 9 din 10 personaje e un soi de impostor, fiecare trădează pe fiecare, mai puțin Al Pacino, care e un fost mafiot cu onoare și cu planuri pașnice. Treaba cu trădările merge un pic spre telenovelele cu scenarii clișeice, întortocheate și diareice.

- Numărul mare de ''momentele fără puls''. ''Momentele moarte'' sau "'fără puls'' sunt acele scene foarte lungi, statice, care încep să devină plictisitoare și care tind să ducă filmul în moarte clinică (implicit, pe privitor la somn). Deloc plăcut dacă plătești un bilet pentru așa ceva. Și mai ales dacă filmul mai ține și 160 de minute. Vezi Interstellar.

- Filmele care se caracterizează prin ambiguitate, construite ca un puzzle, cele în care se repetă niște secvențe de mai multe ori (într-un mod obsedant uneori) și cele care au acțiunea întoarsă pe dos (debutează cu sfârșitul unei povești, toată acțiunea propriuzisă a filmului fiind practic o retrospectivă). Pentru mine personal, astfel de producții își pierd din misterul pe care-l puteau avea dacă nu exista această tehnica tip ''puzzle''. Cine a văzut Memento sau The Loft știe despre ce vorbesc. La Memento nu am rezistat să-l urmăresc până la final, l-am închis după 45 de minute.

Nu sunt atât de dur, IMDB-ul spune că cele mai multe note pe care le-am oferit filmelor sunt de 6 și de 7. Ne vedem pe IMDB.


Trimiteți un comentariu