Andi Miron

Mad Max: acțiune din abundență, storyline modest

Am văzut Mad Max: Fury Road (2015) și mă așteptam la cu totul și cu totul altceva. Dacă vei urmări Mad Max îți spun că nu-l vei uita prea ușor, iar dacă deja l-ai văzut, știi exact despre ce vorbesc. Filmul debutează cu bpm-ul ridicat încă din primele minute, iar acțiunea burdușită în cele două ore se desfășoară la o intensitate maximă până la final; când zic ''burdușită'', mă refer la faptul că filmul are mult prea multă acțiune comparativ cu storyline-ul care este foarte slab.

Mad Max nu este o capodoperă cinematografică, ci mai degrabă o demonstrație de multe efecte speciale, o poveste liniară, simplă, previzibilă chiar, un mix de SF și comedie neagră. Acțiunea îndesată în 120 de minute mi s-a părut obositoare. Filmul prezintă o cursă ucigașă printr-un loc deșertic, într-o lume post-apocaliptică, între două tabere de ciudați (una mai ciudată ca cealaltă). Deznodământul este previzibil iar punctul culminant este aproape insesizabil din pricina acțiunii liniare, turate la maxim (deci prost dozate). 

Titlul filmului nu este cel mai potrivit, asta pentru că Max este un personaj despre care nu știm aproape nimic și nu se impune categoric drept personajul principal. Imperator Furiosa (Charlize Theron) îi fură prim-planul lui Max, este prezentată un pic mai în detaliu, fiind totodată eroina filmului.

Mad Max: Fury Road e ca un film pentru copii, însă fără pic de suspans. Este un film de văzut în gașcă cu băieții și nimic mai mult. Băieți, nu vă forțați prietenele, soțiile sau amantele să se uite la Mad Max împreună cu voi dacă țineți la relație!

Foto

Trimiteți un comentariu