Andi Miron

Work and Travel, o plăcintă americană gustoasă

Vă invit să trecem peste acea barieră mentală în fața căreia majoritatea oamenilor încremenesc. Haideți să mergem mai departe, să pășim peste acel impuls caracterizat prin entuziasm, visare și zâmbete dulci (pe alocuri tâmpe) atunci când vine vorba de programul Work and Travel. Azi vom privi acest program dedicat studenților drept un business.

Pare un business profitabil și destul de isteț, nu-i așa? Dar pentru cine?

Derularea cu succes a programului Work and Travel este una dintre aspectele care confirmă faptul că americanii știu să facă afaceri. Americanii se înțeleg în fiecare vară cu studenții europeni ce doresc să presteze anumite munci pentru care mulți tineri americani (cu studii superioare sau fără) nu prea se înghesuie să le facă, așa cum europenii nu le-ar presta în țările din care provin. Americanii sunt de apreciat, pentru că până la urmă Work and Travel este o afacere americană isteață, care merge din ce în ce mai bine. Au început să se deschidă din ce în ce mai multe agenții care trimit studenții la muncă în SUA. Așadar, Work and Travel e o plăcintă americană din care se mușcă cu poftă și care e din ce în ce mai solicitată.

Impactul și beneficiile pe care această plăcintă comercializată le înregistrează sunt atât de natură financiară cât și psihologică. Strategia programului e bine pusă la punct și vizează într-un mod indirect, plăcut cosmetizat următoarele:

- atragerea unei forțe de muncă ieftine
- atragerea de turiști (astfel, o mare parte dintre banii câștigați rămân pe tărâmul din care au venit) -> shopping, obiective turstice, transporturi, chirii.
- America câștigă plus de imagine, fiind privită în același timp ca un stat  ce lasă porțile deschise celor ce doresc să-și împlinească ''visul american'', deci implicit americanilor li se atribuie un plus altruism și interes în privința nevoilor tinerilor europeni (acesta fiind din punctul meu de vedere punctul forte, cireașa din vărful tortului. Pardon, al plăcintei)
- publicitate, lungi povești frumoase printre prieteni. Informația circulă foarte repede, în special în social media.

Nu tot ce zboară se mănâncă iar în spatele unor idei de succes stau niște băieți isteți și șmecheri. O vacanță frumoasă vă doresc!

Sursa foto

Trimiteți un comentariu