Andi Miron

Iohannis cel bleg

Ultimele alegeri prezidențiale nu au fost câștigate de către Klaus Iohannis, ci au fost pierdute de Victor Ponta. PSD-ul își aruncase în lupta pentru scaunul de la Cotroceni un individ pe cât de susținut de un anumit electorat, pe atât de hulit de către un anumit segment. Spre deosebire de PSD, PNL a scos în față o figură nu atât de populară ca cea a lui Ponta, pe Klaus Iohannis. Iohannis, actual președinte al României a reușit împreună cu oamenii din spatele său să câștige printr-o strategie în online eficientă și simplă.

Așadar, Iohannis a reușit să mobilizeze tinerii cetățeni să iasă la vot, un public în mare parte neinformat, repetent la capitolul politică internă, nu mai zic de cea externă. Ponta s-a făcut de râs nu pentru că a pierdut alegerile, ci pentru că a fost înfrânt de câtre un contracandidat foarte slab (care probabil nici el nu crederea în șansele sale, cu atât mai mult după rezultatele demoralizatoare din primul tur). Iohannis a fost atât de slab încât a făcut-o de cacao în repetate rânduri atunci când i s-au luat interviuri, tăindu-și singur craca de sub picioare (prin declarațiile sale de avere: cele 6 case cumpărate din banii de profesor de fizică și din meditații), la confruntările cu Ponta, însă a reușit o victorie mare, scoasă parcă din filmele cu proști. Iohannis vorbește puțin, însă atunci când o face, o face... prost.

Alegerile prezidențiale au fost de fapt un circ ieftin, la care au contribuit ambii candidați. Ei bine, amintesc trei aspecte hazlii cu ajutorul cărora Iohannis și gașca sa au reușit să dea lovitura:

- Înainte de toate, s-a pus într-un mod exagerat accent pe faptul că actualul președinte are cetățenie germană, lucru la care mulți cetățeni cu drept de vot au pus botul din start, de parcă Iohannis ar fi vreun frate de-al cancelarului Germaniei și ar oferi vacanțe gratis la Berlin și Munchen tuturor celor care călătoresc cu autobuzul și se spală măcar o dată pe lună.

- Slogan puternic. ''Luați-vă țara înapoi'', punând de fapt ștampila pe mizeria în care vă scufundați de 10 ani, însă cu un nou ambalaj. În cazul de față, subalternii lui Băsescu și noul ambalaj, Iohannis.

- Mulți idioți au ieșit la vot de frică ca nu care cumva să vină la putere comuniștii lui Ponta și să fie nevoiți să stea la coadă ore întregi la alimentară (sau la pub-urile din Centrul Vechi) la fel cum stăteau bunicii și părinții lor pe vremuri.


În confruntările dintre Ponta și Iohannis, s-a văzut negru pe alb faptul că PNL a aruncat în luptă un mielușel. Și nu orice fel de mielușel, ci unul foarte bleg. Este evident faptul că Iohannis nu este cel mai isteț politician și nici nu cred că mai are vreo șansă să schimbe impresia cuiva în acest sens (în condițiile în care episodul memorabil cu 6 case din meditații și ghinion va fi savurat de acum încolo de multe generații și îl va bântui multă vreme pe actualul președinte). Față în față cu Ponta, Iohnnis a fost făcut KO, fiind capabil doar să înghită, incapabil să riposteze cu niște replici inteligente și bineînțeles, politicoase.

Iohannis este președintele României de mai bine de jumătate de an, iar capacitatea sa de a empatiza rămâne foarte scăzută, este un om lipsit de carismă, foarte rigid. Mai nasoale decât cele menționate reprezintă superioritatea și aroganța pe care o manifestă în ieșirile sale publice, prin discursuri, interviuri.

Nu neapărat faptul că s-a pus ștampila pe X sau Y este problema principală, ci încrederea dusă la extrem pe care niște oameni și-o pun în alți oameni, pe care ajung să-i cunoască superficial, în urma unei propagande mediatice și online, doar pentru că e neamț, sau pentru că promite că vă luați țara înapoi
Vești bune (bonus): 
- Vila Lac 3 în care a locuit Băsescu și în care va locui Iohannis pe perioada mandatului de președinte, modernizată cu aproape un milion de euro link 
- Salariul președintelui Iohannis, majorat de la 7.000 lei, la 20.000 lei link, link2
          - Iohannis respinge codul fiscal votat de Parlament link 

Trimiteți un comentariu