Andi Miron

Bucurați-vă de ploaie!

După atâtea săptămâni de caniculă și secetă în țara asta, au venit în sfârșit niște ploi mărunte însoțite de un aer de toamnă răcoros și cer înnorat în orașul din care vă scriu acum, adică din Bacău. E plăcut, însă ceea ce-mi displace e faptul că există niște oameni care nu știu să se bucure de lucrurile mărunte, oameni care sunt atât de sensibili încât atunci când le curg doi stropi pe scăfârlie, deschid imediat umbrela. Li se aprinde beculețul de panică pentru că apa e udă, deci periculoasă.

Fiecare anotimp are părți frumoase și altele mai puțin plăcute, însă mie personal, toamna îmi place cel mai mult. Eu unul nu sunt un fan al căldurilor toride de vară care te fac să te simți moale ca o legumă, mai puțin productiv. Îmi plac cel mai mult temperaturile de 15 - 20 de grade Celsius.
Și iarna îmi place. Pentru acea atmosferă minunată creată în luna decembrie de faptul că te revezi cu cei dragi, pentru bucatele alese, colinde, fel de fel de obiceiuri, pentru vacanță dar și pentru zăpadă, căci nu-mi displace deloc frigul și nu mă ascund în casă dacă se întunecă la ora 17.00 sau dacă ninge și e fleșcăraie afară.

Vor veni vremuri mai grele pentru voi, speriaților de zăpadă, viscol, ger și ploi. E nevoie și de ploaie, așa că bucurați-vă de ea!

Sursa foto

Trimiteți un comentariu