Andi Miron

Oameni sau... câini

V-am povestit cum a fost la piesa ''Testament'' de la Teatrul de Artă aici. Tot luna aceasta, am fost la un alt spectacol de teatru, la invitația doamnei regizor Liliana Câmpeanu. Este vorba despre piesa ''Câini - Iubire animalică'', un spectacol despre devotament, sex și prietenie jucat la ceainăria ARTea.

Piesa este îndrăzneață și originală, iar dacă veți merge să o vedeți, puteți să confirmați acest lucru.Textul scris de către Alex Tocilescu spune povestea unui tânăr cu o viață banală, care se rezumă la un serviciu obositor și la doi companioni patrupezi cu care împarte spațiul personal și chiar propriile probleme de la locul de muncă. Pe măsură ce trece timpul, problemele încep să se adâncească, iar morala piesei este dincolo de acțiunea aparent sterilă. Se referă la elementele de substituție la care recurge omul modern pentru a-și crea iluzia aparentei iubiri sau a armoniei în viața personală, înlocuind oamenii cu animale atunci când limbajul inimii nu mai este unul coerent. Se merge atât de departe, încât tot individul schilodește destinul animalului, adaptându-l nevoilor sale egoiste. Câinelui i se blochează destinul firesc, transformându-se într-un cobai făcut să servească nevoilor descoperite ale individului dizarmonic.

Morala pare a fi una destul de incomodă pentru individul superficial ce nu dorește să-și asume adevăratele hibe față de el însuși și nici față de ceilalți. Concluzia ar fi să nu-ți bați joc de un om, de un animal sau de o plantă dacă nu-ți poți asuma responsabilitățile față de acestea, dorind să le deții doar pentru ego-ul tău flămând.
Mesajul este transmis subtil, însă articulat și nu este adresat publicului neavizat.

A photo posted by Andi Miron (@andimiron1) on

Deși spectacolul este o dramă, mi-au plăcut elementele de umor cinic. În afară de asta, am remarcat prestația bună a tinerilor actori și modul de punere în scenă a personajelor ce întruchipau rolul celor mai buni prieteni al omului, al câinilor.

Ceea ce nu mi-a placut a fost faptul că spectacolul a început cu o întârziere de 30 de minute, dar și locația.  Pe această cale, îi comunic cu căldură doamnei Liliana Câmpeanu că din punctul meu de vedere, un buncăr nu e locul ideal pentru teatru. O fi neconvențional, dar într-un buncăr înghesuit cu pereții scorojiți în care nici măcar chelnerițele nu vin să-ți ia comanda, nu cred că e cel mai profi loc să susții un spectacol.

Îmi place să urmăresc teatre independente, spectacole neconvenționale și aplaud efortul depus de către tinerii actori. Mi-aș dori ca grupul lor să aibă un nume pe viitor (dacă într-adevăr formează un grup) și să încânte spectatorii în continuare cu talentul și pasiunea lor.

Trimiteți un comentariu