Andi Miron

''Probleme cu instalația? Te rezolvă Bebe''

De Bebe Mihăescu nu am mai auzit nimic de foarte mulți ani și aproape că îl uitasem. Mi-am adus aminte de el lovindu-mă de cărțile sale distribuite în librării și la tonomatele de la metrou. Pe vremuri, Bebe apărea la televizor și dădea sfaturi în materie de sex, motiv pentru care l-am reținut drept ''sexologul-bătrân''.

Dacă acum mulți ani (pe la începutul anilor 2000) mi se părea bătrân, acum e și mai și. Îl reperezi foarte ușor în librărie după coperțile cărților cu tematică sexuală ce-i poartă chipul. Nu mi se pare cea mai bună asociere, cu atât mai mult dacă autorul își dorește să nu se adreseze doar cititorilor din categoria 60+. Bebe nu arată rău. Are 65 de ani și arată ca de 66, deci cred că face furori printre persoanele de sex feminin ce se încadrează în segmentul de vârstă menționat. 

Imprimarea chipului pe o copertă poate fi o strategie de creștere a brand-ului personal, însă asocierea trebuie făcută corespunzător. Nu poți pune pe coperta unei cărți în care se promovează alimentația sănătoasă, un nutriționist cu gabarit depășit, cum nu-l poți pune pe veteranul Bebe Mihăescu pe coperta unei cărți despre sex. 

În schimb, poți să-l pui pe Bebe pe copertă dacă titlul cărții este ''Sexul la 60 de ani'' sau ''Probleme cu instalația? Te rezolvă Bebe''.




Trimiteți un comentariu