Andi Miron

Bătrânul de la metrou

Vinerea aceasta, așteptând metroul la stația 1 mai, am zărit pe peron un bătrân îmbrăcat sărăcios, care umbla după el cu o sacoșă, din care scotea un teanc mare de pliante. Bătrânul era îmbrăcat cu o geacă mare și groasă, cu o glugă trasă pe cap, niște ochelari de vedere bătrânești, iar în picioare avea niște pantofi roși, vechi parcă din 1945. Se vedea că era un om pensionat de multă vreme, pentru că-mi părea trecut 80 de ani și mai mult gâjâia decât vorbea; ori e o posibil să fi fost mai tânăr, dar greutățile să-l fi făcut să pară mai bătrân decât era de fapt. Se vedea că o duce foarte greu.

Se luase la vorbă cu o doamnă de vreo 60 de ani, căreia i se plângea de pensiile mizerabile. 
Pe de o parte, bătrânețea nu este cea mai plăcută perioadă a vieții, o perioadă în care problemele de sănătate încep să se accentueze, iar viața unui vârstic bolnav, căruia abia-i ajung banii de medicamente, devine un chin. Pe de altă parte, nu doar pensionarii o duc rău în România. S-a ajuns în această situație din cauza tuturor celor care și-au votat reprezentanții în acești 26 de ani, a celor care au asistat și care încă asistă la această cacealma a clasei politice mult blamate, la fel ca la un spectacol.

Bătrânii din ziua de azi au pierdut de mult. Generațiile tinere din ziua de azi încă își mai pot schimba viitorul, atât al lor cât și al generațiilor viitoare. Încă mai pot alege dacă vor să fie o altă generație de sacrificiu sau nu.
Se pot implica sau pot aștepta, pot rămâne pasivi, niște spectatori peste care vor trece inevitabil anii, ajungând în cele din urmă la bătrânețe la fel ca bătrânul de la metrou: bolnavi, lefteri și plini de regrete.

Vineri, bătrânul pe care l-am întâlnit promova mitingul pensionarilor de duminică, 6 martie, ce va avea loc începând cu ora 11.00 în Piața Victoriei din capitală. Bătrânii încep să mobilizeze. Restul, nimic?


Trimiteți un comentariu