Andi Miron

Unirea României cu Republica Moldova, un fâs

Aseară am urmărit câteva minute din transmisiunea de la ''Forza ZU''. Am redescoperit muzică proastă și doi prezentatori care surprind din ce în ce mai tare cu prostia lor. Unul dintre ei, se apucase la un moment dat să zbiere de unul singur în Piața Constituției, plină de zeci de mii de oameni, că vrea unirea cu "'frații de peste Prut''. Până și celor mai îndoctrinați cu ''forza zu'' li s-a părut jenantă situația, ca în cadrul unui concert de muzică comercială să te apuci să zbieri așa ceva. Nici măcar mahmur... De aceea, entertainerul țipa și tot el se auzea.

Prea multe campanii, marșuri, lozinci și articole care îndeamnă la unirea României cu Republica Moldova. Acest capitol, din punctul meu de vedere va rămâne de domeniul SF. Cel mai important argument, stă în faptul că nici unii și nici alții nu-și doresc așa ceva. Inevitabil, ne lovim de mâzgâlelile cu ''Basarabia e România'' din diferitele zone urbane. Observăm oameni care defilează și-și doresc cu ardoare unirea, dar aceștia sunt mult prea puțini la număr și gândesc prea mult cu inima, prea puțin cu creierul, la care se adaugă lipsa de informare. I-aș invita pe pro-unioniști să se detașeze de spiritul de turmă. Marșurile sunt cool, da. Dar n-ar strica dacă oamenii care ies în stradă ar mai și pune mâna să citească. Măcar din când în când și din mai multe surse.

Demonstrațiile pro-unire sunt din ce în ce mai inutile, din moment ce sentimentul patriotic se dizolvă din ce în mai mult, de la an la an.

România e șubredă, reprezintă la nivel european tipul elevului corigent la aproape toate materiile, dar norocul face ca bulgarii și moldovenii să fie cei mai subrezi, corigenți la și mai multe materii. Dacă România s-ar uni cu Moldova, acest elev-corigent ar fi influențat într-un mod negativ de către cel mai slab elev, adică de Moldova. Fără pic de egoism, afirm că România și așa nu se poate susține singură, iar ceea ce i-ar mai lipsi, ar fi încă o povară în cârcă, și nu orice fel de povară, ci una uriașă. Ce-ar fi să primim și un milion de emigranți? În plus, nu cred că integrarea unor mase consistente de rusofoni în spațiul românesc ar fi cea mai inteligentă mișcare și aproi învecinarea cu rușii, despre care știm cu toții că obișnuiesc să stea cu degetul pe trăgaci. Moldovenii de azi nu mai sunt cei de acum zece, douăzeci sau cincizeci de ani, ceea ce se poate spune și despre români.

Cum nici Transilvania nu va merge la unguri vreodată, probabil că niciodată nu va fi reîntregită România Mare. Unirea cu Moldova va deveni în timp un subiect care nu va mai atinge pe nimeni. Cu cât trece mai mult timpul, cu atât mai mult devine de domeniul SF așazisa unire. Un fâs.

Trimiteți un comentariu