Andi Miron

Pupatul de cruciulițe: frecție la picior de lemn

Am renunțat de câțiva ani să mă mai implic prea mult, să-mi fac speranțe, pentru că nu se merită, dar ocazional, citesc știrile sportive și mai aflu câte ceva despre ,,succesele" fotbalului românesc. Primul meci de la Euro, în care francezii au jucat mult sub nivelul așteptărilor, l-am urmărit la terasă, pe cel cu elvețienii l-am prins la sală, iar umilința cu Albania nici măcar nu am urmărit-o.

Gluma cu ,,boss, lasă autocarul pe avarii, că ne întoarcem repede!" nu e răutăcioasă. România pleacă de la Euro cu coada între picioare, asta după ce a ajuns la turneul final dintr-o greșeală. Da, calificarea a fost o greșeală. Vă reamintesc faptul că România a avut niște preliminarii în care s-au chinuit cu niște adversari modești. Cum a avut norocul de a juca împotriva unor echipe modeste în campania de calificare și cum turneul a tras de tricolori cu forța, aceștia au avut parte de o grupă accesibilă și la Euro. Astfel, din greșeala calificării la turneul final, naționala a intrat în utopia calificării în optimi. Deși optimismul nefondat al suporterilor români - majoritatea necunoscători de fotbal și sport în general, atingea cote foarte ridicate, așteptările erau pe măsură și bineînțeles, au fost călcate în picioare.

Gică Hagi, în memorabila conferință de presă din 1998 afirma că ar fi trebuit să i se facă statuie și că în 3 ani, fotbalul românesc avea să se ducă de râpă. Avea mare dreptate, mai ales în ceea ce privește cea de a doua parte. Mentalul colectiv încă se hrănește cu amintirile generației de aur și are așteptări mult prea mari față de ceea ce poate oferi de fapt fotbalul românesc. Fotbalul românesc este distrus și din 2000 în coace, continuă pe panta descendentă. Declinul va continua, pentru că momentan nu există generații care să vină din urmă. Echipele mari din fotbalul românesc sunt desființate, iar restul abia mai gâfâie. Cu excepția Academiei Hagi, juniori nu avem, iar naturalizările par să fie o practică mult prea pretențioasă pentru mentalitatea tradiționalistă și conservatoare a federației - România fiind singura echipă de la Euro fără niciun jucător străin în lot. 

Paradoxal, deși fotbalul este execrabil, pentru calificarea României la Euro, președintele FRF Burleanu și-a luat o primă de 90.000 de euro. Paradoxal, deși aria de selecție a naționalei este foarte  restrânsă, Iordănescu pare că-și ia leafa de la adversari, nu de la FRF. Puiu, arogant în declarații și orgolios din fire, așa cum îl știm, nu renunță la obsesiile sale: portarul submediocru Tătătrușanu - titular incontestabil în toate meciurile din campanie, amicale și la Euro; Chiricheș o relicvă a cărei cotă a încercat să i-o crească Tata Puiu într-un mod forțat, odată cu includerea fundașului în primul 11 și oferindu-i banderola meci de meci; sistemul de joc cu doi închizători și un vârf izolat, asta în condițiile în care România are atacanți în formă și nu are nici măcar un box to box autentic; umilința neintroducerii în joc a celui mai bun om al nostru, Sânmărtean, decât abia în cea de a șasea repriză de la Euro, ultima de altfel.

Haideți să credem într-o minune! În speranța că efectul pupatului de cruciulițe și de iconițe al Puiu se va adeveri, poate că România va face parte dintre cele mai bune 4 echipe de pe locul 4 și va merge mai departe. Altfel, pupatul de cruciulițe și de iconițe se dovedește a fi doar o frecție la picior de lemn,


Trimiteți un comentariu