Andi Miron

Invazia pițiponcilor

Am mai scris despre tendința (devenită chiar un proces ambițios) de inversare a rolurilor în societate, despre feminismul contemporan dus la extrem și impicit, despre dorința absurdă a unor femei, de egalitate deplină între sexe. Egalitatea între sexe este și va rămâne o utopie. Inversarea a rolurilor în societate este o chestiune certă, provocată și menținută din mai multe cauze, printre care: feminismul dus la extrem, modelele șubrede promovate în media și pe rețelele sociale și curentul ,,gay", care mai nou, ajunge să fie îmbrățișat din ce în ce mai mult - devenind astfel chiar ceva ,,cool".

Cred că o persoană de sex masculin poate deveni efeminat puțin câte puțin, fără să conștientizeze neapărat nefericita tranziție, chiar dacă are 20, 30 sau 40 de ani. Mai rău este atunci când ne îndreptăm privirea asupra celor care ar trebui să devină bărbații de mâine. Din păcate, observ pe stradă foarte mulți puști care adoptă un stil vestimentar efeminat, care trimite în zona persoanelor homosexuale. Cel mai bun exemplu sunt pantalonii mulați precum colanții. Ca să nu mai vorbesc despre trendul pantalonilor suflecați pescărește și care expun picioarele. Am văzut oameni care merg la nunți așa, crezând că sunt trendy, însă de fapt nu fac decât să copieze niște lucruri pe care le văd la alții, pentru că ,,așa se poartă". Unde v-a dispărut originalitatea, băieți? Sau nu ați avut-o niciodată? Lăsați femeile și gayii să se diferențieze cu ceva! La urma urmei, ce este mai scârbos decât niște glezne păroase de femeie? Niște glezne păroase de bărbat. Asta dacă nu cumva picioarele sunt proaspăt epilate cu ceară.

Dispariția bărbaților și invazia pițiponcilor este o problemă cu care se confruntă nu doar societatea românească, iar întâmplarea a făcut ca acum câteva zile, să găsesc două materiale care se potrivesc mănușă cu subiectul abordat. Este vorba despre o nouă piesă a lui Cheloo, intitulată ,,Lumea s-a schimbat" și o fotografie cu portretul pițiponcului vremurilor de azi, care se regăsește perfect în versurile piesei. Inversarea rolurilor presupune o schimbare ce se reflectă în atitudine, iar primul rând, în ceea ce privește aspectul fizic, deci look-ul, vestimentația. Pițiponcul de azi este narcisist, stă mai mereu cu telefonul în mână, arată ca o domnișoară, cu glenzele la vedere, cu colanți și cămașă XXS.

Dacă lucrurile vor continua să evolueze în acest fel, nu m-ar mira ca peste câțiva zeci de ani sau varianta și mai neagră - peste doar câțiva ani, să se ajungă în punctul în care bărbatul să fie obligat prin lege să ia numele femeii, pentru că oricum, doar asta ar mai lipsi. 



,,Lumea s-a schimbat, hai luaţi-o uşor, băieţii de oraş vanează pokemoni la semafor. Infractorii fără fapte dau check-in la coafor. Sub armură poarta tanga cu parfum de vibrator."

,,Modelul nou de băiat pare fată, modelul nou de fată s-ar putea să-l bată."



1 comentarii:

Parteneriatul feminin-masculin e creea ce ne dorim, nu inversarea rolurilor sau ambiguitate stilistica. Din pacate, consumerismul facil si media, industria de fashion lansează false piste iar lipsa de repere si informare a tinerilor predispun la astfel de comportamente

Reply

Trimiteți un comentariu